INFO CĂLĂTORI

 

CE TREBUIE SA STITI DESPRE CORONAVIRUS!

 

Informatii din circulaţie

Nu ne asumăm răspunderea pentru eventuale pagube directe, indirecte sau circumstanțiale produse prin utilizarea acestor informații

În caz de urgenţe, apelaţi numărul european unic 112. Gratuit în orice reţea de telefonie

Serviciul Comunicare Mass-Media

Nr 1/5/280/20.08.2019

 

Tel/Fax: 021.311.70.80;  

Tel CFR: 021.3199539/122.905

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Accident feroviar la o trecere la nivel între stațiile Jucu și Apahida

 

București, 20 august 2019

 

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA, administratorul reţelei feroviare naţionale, informează că traficul feroviar între staţiile Jucu și Apahida a fost blocat între orele 14:02 – 16:30 din cauza unui accident produs între un autoturism și trenul de călători R 4110, întregistrat la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 5+700, semnalizată cu indicator rutier (IR) Crucea Sfântului Andrei.

Precizăm că accidentul s-a produs pe firul II de circulație, autoturismul lovind și un stâlp de electrificare care a căzut, iar în urma impactului pantograful locomotivei s-a rupt, afectând și firul I.

 

Din primele informaţii primite de la faţa locului, în urma impactului, 2 persoane din autoturism au fost rănite, iar şoferul autoturismului a rămas încarcerat.

 

La faţa locului au ajuns reprezentanţii Regionalei CF Cluj, care au acţionat cu drezina pantograf, pentru degajarea liniei și redeschiderea circulației feroviare pe firul I, precum şi reprezentanţii ISU şi SMURD pentru acordarea primului ajutor persoanelor rănite.

 

Menționăm că în intervalul orar necesar operaţiunilor de înlocuire a stâlpului de electrificare și eliberarea gabaritului pe firul II unde s-a produs accidentul, circulația trenurilor se va realiza pe firul I.

 

Patru trenuri de călători au fost oprite în stațiile adiacente așteaptând redeschiderea circulației.

 

Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A., prin personalul feroviar aflat la faţa locului intervine operativ în zona feroviară, astfel încât circulaţia trenurilor pe ruta Jucu – Apahida să fie reluată în condiţii de siguranţă, în cel mai scurt timp, pe ambele fire.

..................................................................................................................................................................

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA- companie care administrează infrastructura feroviară publică - desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

 

Serviciul Comunicare Mass-Media