INFO CĂLĂTORI

 

Informatii din circulaţie

Informaţiile din circulaţie sunt variabile, valabile doar pentru data şi ora solicitării lor. 

Nu ne asumăm răspunderea pentru eventuale pagube directe, indirecte sau circumstanțiale produse prin utilizarea acestor informații

În caz de urgenţe, apelaţi numărul european unic 112. Gratuit în orice reţea de telefonie

HARTA REŢELEI CFR

 

Serviciul Comunicare Mass-Media                Tel/Fax: 021.311.70.80 Tel. CFR:.021.319.95.39/int. 122312/122905

Nr.1/5/70/05.02.2019

 

 

 

 

 

 

Comunicat de presă

 

Transbordare auto între staţiile CF Valea Cernei şi Băile Herculane

 

Bucureşti, 05 februarie 2019

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că circulaţia feroviară este închisă la această oră între staţiile Valea Cernei - Topleţ, după ce un vagon din compunerea unui tren privat de marfă a deraiat de un boghiu la ieşire din staţia Topleţ.

 

Pentru menţinerea continuităţii traficului feroviar se asigură transbordare cu mijloace auto pe relaţia Valea Cernei - Băile Herculane. Până la această oră s-a asigurat transbordare auto pentru trenul IR 1695, care circulă în relaţia Bucureşti Nord - Timişoara. Această măsură se va menţine pănă la finalizarea operaţiunilor desfăşurate la faţa locului.

 

Echipele de intervenţie feroviare vor acţiona în zona deraierii cu vinciuri hidraulice pentru ridicarea şi repunerea pe şină a boghiului, urmând ca apoi personalul feroviar să verifice starea liniei şi să intervină pentru eventuale remedieri din punct de vedere tehnic, proceduri necesare pentru redeschiderea traficului feroviar în condiţii de siguranţă.

 

Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat de acest eveniment şi îi asigură că toate intervenţiile desfăşurate la faţa locului au drept scop reluarea traficului feroviar în condiţii de siguranţă.

...................................................................................................................................................................................................................................................

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA- companie care administrează infrastructura feroviară publică - desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

 

 

 

Şef Serviciu

Oana BRÂNZAN

 

 

 

 

 

 

 

 

Documentul de Referinţă al Rețelei CFR

 

Document de Referinţă al Reţelei (DRR) este elaborat de CFR pentru a descrie serviciile pe care CFR le oferă clienţilor care doresc să opereze trenuri pe infrastructura feroviară administrată de CFR. 

 

 DRR 2019        DRR 2020        ARHIVA