COMUNICAT DE PRESĂ

CFR a redeschis circulația între stațiile CF Băiești și Subcetate

 

 

București, 24 decembrie 2018

 

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că astăzi, 24 decembrie 2018, începând cu ora 14:58 s-a redeschis circulația feroviară cu tracțiune electrică, între stațiile CF Băiești și Subcetate, pe raza SRCF Timișoara.

 

Menționăm că zona afectată de deraierea trenului va rămâne sub supraveghere.

 

Vă reamintim faptul că, în data de 23 decembrie 2018, în jurul orei 7:20, între stațiile CF Băiești – Subcetate,  3 din cele 6 vagoane ale trenului IR 1821 au deraiat. La fața locului au intervenit, pentru ca redeschiderea circulației să se facă în cel mai scurt timp și în condiții de siguranță, utilaje (macara feroviară de 20 tone, drezina pantograf, tren de ajutor) și personal CFR.

 

Cauzele producerii acestui accident feroviar vor fi stabilite de comisia de investigare.

 

.......................................................................................................................................................

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA- companie care administrează infrastructura feroviară publică - desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

Serviciul Comunicare Mass-Media