INFO CĂLĂTORI

 

CE TREBUIE SA STITI DESPRE CORONAVIRUS!

 

Informatii din circulaţie

Nu ne asumăm răspunderea pentru eventuale pagube directe, indirecte sau circumstanțiale produse prin utilizarea acestor informații

În caz de urgenţe, apelaţi numărul european unic 112. Gratuit în orice reţea de telefonie

COMUNICAT DE PRESĂ‚

 

Bucureşti, 24 iulie 2013

 

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că trenurile care circulă pe magistrala Bucureşti – Constanţa şi retur ajung la destinaţie cu întârzieri cuprinse între 10 şi 20 de minute, după ce în ultimele 24 de ore, persoane necunoscute au sustras mai multe componente de cale ferată din infrastructura feroviară aferentă staţiilor Nicolae Bălcescu, Medgidia şi intervalului de staţii Dor Mărunt – Dragoş Vodă.

 

Menţionăm că în ultimele 24 de ore, persoane necunoscute au sustras material mărunt de cale, electromotoare de acţionare a macazului şi 150 de relee din dulapurile instalaţiei de dirijare a circulaţiei trenurilor între staţiile Dor Mărunt şi Dragoş Vodă, acţiuni infracţionale care au produs defecţiuni la instalaţia de dirijare a traficului şi, implicit, întârzieri în graficul de circulaţie a trenurilor.

 

Din cauza acestor furturi, marţi 23 iulie 2013, 11 trenuri de călători au acumulat întârzieri totale de 261 minute la sosire în staţiile de destinaţie.

 

Traficul feroviar pe relaţia Dor Mărunt - Dragoş Vodă se desfăşoară în continuare la cale liberă, cu verificarea pe teren a poziţiei aparatelor de cale pe toate secţiunile afectate, pe firul II de circulaţie, trenurile înregistrând întârzieri la destinaţie cuprinse între 10 şi 20 de minute.

 

CFR SA a depus eforturi susţinute în ultimele luni pentru remedierea defecţiunilor cauzate de sustragerile de componente din infrastructura feroviară, prin lucrări de reparaţii şi înlocuire a materialelor sustrase, măsuri care au avut un impact pozitiv în circulaţia feroviară pe magistrala Bucureşti – Constanţa, trenurile ajungând la destinaţie conform graficului.

 

Astfel de acţiuni infracţionale au impact direct asupra siguranţei feroviare şi produc perturbări majore în graficul de circulaţie a trenurilor.

 

Reamintim că achiţionarea materialelor feroase şi neferoase utilizate în activitatea feroviară este interzisă şi constituie contravenţie sancţionată cu amendă de la 20.000 lei la 40.000 lei, potrivit OUG 31/2011, iar cei care vor săvârşi această contravenţie vor achita, pe lângă amenda contravenţională, şi un tarif cu titlu de tarif de despăgubire, în cuantum egal cu valoarea elementelor feroviare în cauză, şi a manoperei aferente.

 

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA cere scuze pasagerilor pentru disconfortul creat de aceste acţiuni de sustragere a componentelor feroviare, care de altfel produc şi perturbaţii majore în circulaţia şi manevra trenurilor, şi îi asigură că toate măsurile operative întreprinse au ca principal scop derularea circulaţiei în condiţii de siguranţă.