INFO CĂLĂTORI

 

CE TREBUIE SA STITI DESPRE CORONAVIRUS!

 

Informatii din circulaţie

Nu ne asumăm răspunderea pentru eventuale pagube directe, indirecte sau circumstanțiale produse prin utilizarea acestor informații

În caz de urgenţe, apelaţi numărul european unic 112. Gratuit în orice reţea de telefonie

 BIROUL DE PRESĂ‚, INFORMAŢII ÅžI RELAŢII CU PUBLICUL

 
COMUNICAT DE PRESĂ‚
 
Bucureşti, 12 aprilie 2013
 
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA asigură beneficiarii finali ai infrastructurii
 
feroviare că măsurile legale iniţiate făţă de operatorii de transport feroviar, care au
 
înregistrat datorii semnificative faţă de obligaţiile contractuale, vor fi implementate fără
 
a afecta interesele legitime ale călătorilor.
 
Demararea procedurilor legale în acest sens a generat deja efecte, în condiţiile în care
 
operatorii privaţi au început efectuarea plăţilor către CFR SA. Statul nu trebuie privilegiat
 
în raporturile contractuale, în contextul în care întârzierile la plată riscă să aducă prejudicii
 
privind salariile angajaţilor, capacitatea de redresare a companiei, valoarea investiţiilor
 
absolute necesare şi a lucrărilor de mentenanţă a infrastructurii feroviare.
 
Conducerea CFR SA consideră că soarta acestei companii trebuie decisă de strategia
 
managerială şi nu „îngropată” de indeciziile acesteia. Arieratele acumulate, purtătoare
 
de penalităţi, pe care în ultimă instanţă cetăţeanul le plăteşte, reprezintă exact consecinţa
 
pasivităţii în a urmări aplicarea clauzelor contractuale şi a preferinţei unor operatori de
 
stat de a plăti alte servicii şi alţi parteneri în detrimentul utilizării infrastructurii (practică a
 
perioadelor anterioare, deşi statul a făcut eforturi semnificative în acest sens).
 
CFR Călători, şi toţii operatorii de transport feroviar, trebuie să beneficieze de siguranţă,
 
mentenanţă şi îmbunătăţirea vitezei de parcurgere, fapt îngreunat de arieratele acumulate de
 
acest client important al CFR SA.
 
Plata arieratelor este una dintre măsurile importante asumate faţă de organismele financiare
 
internaţionale, reprezentând o soluţie eficientă de stopare a pierderilor operaţionale
 
înregistrate de CFR SA.
 
 
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA îşi menţine angajamentul de a lua toate măsurile
 
legale, prevăzute în clauzele contractuale, asupra clienţilor care au datorii înregistrate
 
faţă de obligaţiile contractuale. Măsura face parte din planul de creştere a veniturilor, a
 
sustenabilităţii reţelei şi de îmbunătăţire a acesteia.