Nr. 1/2/240/20.04.2010
 
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA, prin Sucursala Regională CF Craiova a atribuit,contractul de achiziţie publică (servicii de proiectare şi de execuţie) pentru obiectivul „reparaţia terasamentului CF situat între staţiile Balota - Valea Albă, firmeiEuropan Prod SA Piteşti. În data de 15 aprilie a.c., a fost predat amplasamentul lucrării, iar dirigintele de şantier a emis odinul de începere a lucrărilor.
Reamintim că deschiderea procedurii a avut loc la sediul Sucursalei Regionale CF Craiova în data de 24.03.2010. Au depus ofertă, până la data şi ora menţionate în anunţul de participare nr.95832 publicat în SEAP, 8 societăţi.
Conform procedurii, au fost derulate negocieri cu fiecare operator economic în parte. În urma analizării şi evaluării ofertelor depuse, precum şi a aplicării criteriului de atribuire preţul cel mai scăzut, oferta depusă de SC EUROPAN PROD SA Piteşti a fost desemnată câştigătoare, cu preţul de 595.000 lei, fără TVA.Lucrările sunt finanţate de la bugetul de stat, iar durata de execuţie este de 30 de zile.