Nr. 1/2/223/31.10.2008 
 
 

 

      Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA vă informează că în această dimineaţă, la ora 4.39, un autotir s-a răsturnat peste calea ferată, la trecerea la nivel prevăzută cu barieră automată, între Ghidigeni şi Tutova, staţii aflate pe linia CF Tecuci - Bârlad. Începând cu ora 4.39, circulaţia feroviară între Tecuci şi Bârlad a fost închisă.  
 

      La ora 7.42 gabaritul liniei a fost eliberat, traficul feroviar fiind reluat cu restricţie de viteză de 5 km în zona afectată. 
 

    Trenurile 1665 şi 6311 care mergeu la Iaşi au staţionat 130, respectiv 106 minute în staţiile Ghidigeni şi Nichişeni, iar Rapidul 562, care se îndrepta spre Bucureşti, a fost oprit în staţia Tutova 19 minute. Aceste garnituri vor ajunge la destinaţie cu întârziere. 
 

    Înainte de efectuarea călătoriei, pasagerii sunt rugaţi să solicite din staţiile feroviare informaţii despre întârzierle care pot apărea în circulaţia trenurilor.