Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA vă informează că marţi 27 mai 2008 se va desfăşura la Bursa Română de Mărfuri licitaţia publică competitivă, pentru valorificarea prin vânzare a celor patru terenuri - proprietate a CFR SA -, situate în Bucureşti, sectorul 6, str. Lujerului nr.17, Staţia CF Bucureşti Cotroceni.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 27.05.2008, în intervalul 9.00 -12.00, licitaţia urmând a se desfăşura în aceeaşi zi pentru fiecare teren în parte, după cum urmează:
- ora 10.00 - licitaţie pentru terenul de 5.738 mp;
- ora 11.00 - licitaţie pentru terenul de 9.741 mp,
- ora 12.00 - licitaţie pentru terenul de 1.954 mp, 
- ora 13.00 - licitaţie pentru terenul de 2.484 mp, 
Preţul de pornire în licitaţie, pentru fiecare teren este de 1.350 euro/m2 şi nu include TVA.
Se pot depune oferte pentru fiecare teren în parte. Nu se acceptă oferte pentru suprafeţe mai mici decât cele sus-menţionate.